O altă activitate desfășurată în săptămâna de prevenire și combatere a traficului de ființe umane a fost masa rotundă ,,Să navigăm în siguranță pe internet!” moderată de Parasca Stela, președintele comisiei metodice a diriginților ciclului gimnazial, cu scopul: informarea elevilor despre pericolele reale care pot apărea pe internet; ce ar trebui să știe elevii atunci când se aventurează în descoperirea internet-ului; cum și în ce fel trebuie să reacționeze în anumite circumstanțe; unde și cui ar trebui să ceară ajutor în momentele în care situațiile îi depășesc.

   Activitatea s-a început cu scurtul istoric ,,Invenție care schimbă lumea”. Apoi elevii au adus argumente pro și contra referitor la ,,Va fi lumea mai bună datorită internet-ului?” Punctul forte l-a constituit fața ascunsă a internet-ului, contactul cu persoane necunoscute și, în general, securitatea on-line.

    Cei 16 participanți din ciclul gimnazial s-au implicat activ în discuții, au dat dovadă că și ei pot veni cu unele informații utile la acest subiect. La rândul lor, ei vor transmite informația semenilor și celor apropiați referitor la sursele cele mai sigure pentru navigare pe internet.