Telefon de contact
+ 373 252 2-61-83
Autor: Buleza Roman
Postat pe data de 03-10-2016, 15:52
Se spune că un popor care nu-și cunoște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții. În vederea promovării importanței cunoașterii trecutului istoric a neamului românesc, joi 22 septembrie, în cadrul IPLiceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, a fost organizată o întîlnire cu profesorul dr.Gică Manole, care a prezentat profesorilor și liceenilor cartea „Ștefan cel Mare-Sfîntul cel Mare al Românilor”; astfel literatura istorică s-a mai completat cu o lucrare de mare valoare. Această întîlnire a fost posibilă grație Fundației „Nicoară” din Botoșani, România, președintele căreia este Ștefan Dodiță, care împreună cu Feraru Teodor şi Aolăriţei Dinu (membrii fundaţiei) au venit cu o donație de carte pentru biblioteca liceului.
Profesorul dr. Gică Manole a declarat că poporul român, timp de două mii de ani, nu a dat o personalitate mai importantă decît Ștefan cel Mare, personaj ce depășește prin măreție și modestie tot ceea ce e pe pămînt. E de datoria noastră să ne așternem la temelia vieților valori vechi de cînd lumea, precum cinstea, munca tenace, onoarea, respectul față de celălalt, înțelegerea, bunătatea, cunoașterea, credința adevărată, precum și conștiința trează de a nu ne uita și murdări icoanele morale; pentru că icoanele morale ale trecutului ne-au permis să supraviețuim, și, toate la un loc, ne îngăduie să fim mîndri și drepți sub soare.
Profesorii și elevii IP Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare” poartă cu mîndrie numele celei mai importante personalități istorice ale poporului român din toată istoria sa, adevărată icoană morală, neîntinată și neclintită, datorită căreia putem să suportăm, și să depășim toate nedreptățile istoriei.
Scriitorul ne-a prezentat în detalii viața și activitatea marelui domn, menționînd că Ștefan cel Mare a fost numit de către Papa Sixt al IV-lea „adevărat atlet al credinței creștine”; iar venețienii îl numeau „prea puternicul atlet al creștinătății”. În vederea susținerii acestei poziții (idei)la data de 25.09.2016 va avea loc un eveniment dedicat împlinirii a 550 ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii Putna-ctitorie a lui Ștefan cel Mare.
Cu mult patos și înflăcărare profesorul dr. Gică Manole a declarat celor prezenți la eveniment: ”că noi nu suntem un popor de slugi, și nici nu trebuie să fim; istoria ne dă o lecție importantă, să fim demni, să nu ne poată cumpăra nimeni, să fim neprețuiți.” Scriitorul și-a încheiat discursul cu un îndemn: ,,Slujiți țara așa cum puteți; prea mult am suferit ca să nu ne iubim țara.”
Vor trece veacurile, istoria, soarta omului se vor preface fundamental, dar,atîta vreme cît același om va avea puterea și înțelepciunea să-și mențină condiția sub semnul credinței și dreptății, Ștefan cel Mare va fi pururi, semnul tare al unei umanități biruitoare.
Cojocaru-Teacă Olga, profesor de istorie.

| L | Ma | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
31 | 1 Noutăți postate pe 1 Septembrie 2026 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 |
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |