În data de 8 aprilie 2026, în incinta IP Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, s-a desfășurat seminarul teoretico-practic destinat cadrelor didactice cu tema: „Evaluarea diferențiată-adaptarea metodelor la nevoile elevilor cu cerințe educaționale speciale și la stilurile de învățare”, formatori Gore Aliona și Cibotărică Diana, cadre didactice de sprijin.

Evenimentul a avut ca scop dezvoltarea competențelor cadrelor didactice în aplicarea evaluării diferențiate, prin adaptarea metodelor și instrumentelor la nevoile individuale ale elevilor, inclusiv și a celor cu cerințe educaționale speciale.

Agenda a combinat armonios reperele teoretice cu activitățile de atelier. Cadrele didactice au colaborat pentru a adapta instrumentele de evaluare pe diverse discipline, concentrându-se pe optimizarea volumului de informație, oferirea de sprijin personalizat și extinderea timpului de lucru, precum și pe diversificarea metodelor prin care elevii pot demonstra achizițiile învățării.

Seminarul s-a încheiat cu o sesiune de reflecție, unde cadrele didactice au apreciat utilitatea instrumentelor prezentate. Această activitate reconfirmă angajamentul instituției noastre față de formarea continuă și față de asigurarea unui mediu educațional echitabil pentru toți elevii.